„Portretul luptătorului la tinereţe”, filmul care încearcă să recupereze o parte importantă a istoriei României, s-a lansat în cinematografe din 19 noiembrie. Lungmetrajul de debut al lui Constantin Popescu este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte „Aproape linişte” şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
In linii mari, povestea se etaleaza astfel: Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.
Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.
.jpg)
Distribuţia reuneşte actori precum Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Bogdan Dumitrache, Cătălin Babliuc, Ion Bechet, Vasile Calofir, Constantin Lupescu, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, Alexandru Potocean, Alin Mihalache, Radu Iacoban, Șerban Gomoi, Paul Ipate, Andrei Mateiu, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Teodor Corban, Mimi Brănescu, Bogdan Stanoevici, Mihai Bica, Nicodim Ungureanu.
Regizorul Constantin Popescu a fost asistent de regie/ producţie la patru dintre filmele lui Lucian Pintilie şi regizor secund al lui Francis Ford Coppola la „Tinereţe fără tinereţe”. Primul său scurtmetraj, „Apartamentul“ (2004), a fost distins cu Marele Premiu al Juriului la Veneţia. Au urmat „Canton“, „Drezina“ şi „Apă“, toate selecţionate în festivaluri internaţionale şi premiate. Constantin Popescu este şi unul dintre regizorii filmului-omnibus „Amintiri din Epoca de Aur”. Cel de-al doilea lungmetraj al său, „Principii de viaţă”, a avut premiera în această toamnă la Festivalul de la San Sebastian.
.jpg)
Scenariul semnat de Constantin Popescu este o adaptare după poveştile adevărate relatate în cărţile de memoralistică sau preluate din arhivele Securităţii, care a mobilizat o armată de oameni în încercarea de a anihila mişcarea.
"Portretul luptătorului la tinereţe” este produs de Filmex Film România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al HBO România.
Pelicula este distribuită în România de Voodoo Films.
Acum ca prezentarile oficale au fost facute, sa ne afundam in cateva judecati de valoare. Stim ca aproape 50 de ani de comunism nu pot fi redati intr-un film. La fel, nici miscarea de rezistenta nu are sanse sa se prezinte in cateva minute, insa inainte de a privi acest film, poate va faceti iluzii ca si mine, sperand la o adevarata saga. Si poate, ca si mine, dupa film, o sa fiti dezamagiti. Unii se vor plange ca nu simt nici un fel de tensiune de-a lungul tentativei de film, ca actorii joaca artificial, atat de artificial incat simti ca au invatat replicile de curand si ca ele sunt cat se poate de recitate. Altii vor spune ca operatorul exceleaza la unele cadre sau ca si cinematografia e de exceptie doar ca as mai adauga cateva observatii:
Cum de acest stil cinematografic participativ urmareste filmul chiar si acolo unde nu e nevoie? De ce ne oboseste operatorul cu miscari de camera la panoramari si cadre de ansamblu? Sa fie oare o dovada de neindemanare a regizorului care nu construieste tensiune de-a lungul filmului si simte ca trebuie sa o construiasca prin miscari ametitoare de camera? Nici nu as vrea sa vorbesc despre tehnica narativa amatoriceasca pe care o foloseste Constantin Popescu Jr. in acest filmul de debut. Pentru un moment, aveam impresia ca sunt intr-un documentar prost facut. Inteleg constructia pe capitole datate si o apreciez insa in naucirea aceasta nu mai stii cum se face trecerea de la vara la toamna sau iarna.
.jpg)

In dreapta ecranului apar cateva cuvinte, pesemne datele de reper insa sunt atat de mici scrise incat de-abia le observi. Poate nu ajuta nici faptul ca ele dureaza 2 secunde. Din cand in cand, inserturi alb-negru vin sa imi sprijine teoria cum ca acest film ar fi fost mai bun ca documentar.
Ce i-a reusit acestui film a fost nereusita.
Recunosc, am fost intristat si pus pe ganduri reiterand drama prin care a trecut societatea noastra si drama partizanilor. Insa e nevoie de mai mult. Vrem ca "film de lung metraj" sa implice si fictiune, macar pastelarea unor scene.
Sa luam de exemplu filmul Pan`s Labyrinth ("El laberinto del fauno" 2006, in regia lui Guillermo del Toro) care desfasoara acelasi subiect al partizanilor vanati. Cadre lente si tensionate in combinatie cu scene alerte si atent construite fac deliciul privirii. Avem in acest film, parte de culoare adevarata, nu ca in filmul lui Popescu, de campii intinse si anoste, sau de scene documentaristice a la Studioul Astra din Sibiu. Nimeni nu isi doreste un tipar holywoodian transpus filmelor romanesti. Ce ne cer privirile e putina inovatie. Mai mult curaj. De la regizorii adevarati care au avut onoarea de a lucra alaturi de Coppola, ne asteptam la mai mult. Chiar atat de joase sa fie standardele privitorului roman incat sa fie amagit cu filme de categoria B si, mai rau, unor filme de categoria B facute pe baza unei istorii nationale.
As mai preciza cateva lucruri, ca sa nu inchei cu astfel de pesimisme.
Cadrele de final in care Ion Gavrilă Ogoranu mediteaza in varf de munte, sunt de o frumusete cinematica rara.
Portretul e atent documentat dar slab stilizat.
Deci, cu bune si cu rele, poate aceste randuri va fac sa vreti sa vedeti filmul "Portretul luptatorului la tinerete" macar ca sa stiti daca scrierile mele sunt pertinente sau nu. Sunt curios de parerile voastre si astept sa ni le impartasiti.
Andem
.jpg)
.png)